Emaus și evidența noastră cea de toate zilele!

Doi ucenici, în drum spre un sat numit Emaus, discutau despre ultimele evenimente din viața Mântuitorului, instalați într-o evidentă încurcătură. Isus din Nazaret, prooroc puternic în fapte și cuvinte a fost arestat, condamnat și crucificat de către autoritățile din Ierusalim – eveniment ce a dus la stingerea iluziilor ce i-au însoțit pe aceștia cu privire la o posibilă eliberare a Israelului. Acestor fapte ce aparțin domeniului evidenței li se adaugă mărturiile femeilor care nu i-au găsit trupul în mormânt, dar care au fost înștiințate de îngeri că El este viu. Declarația își primește confirmarea și din partea unor alți ucenici, dar pe Isus nu L-au văzut. În timp ce se încerca o armonizare a ceea ce ține de domeniul evidenței cu mărturiile ce nasc interogații deschise, Isus-Cel-Înviat își face apariția și călătorește împreună cu ei. Evanghelistul Luca își atenționează cititorii că ochii ucenicilor erau împiedicați să-L (re)cunoască.

Suferința

Iată, așadar, o primă problemă a ucenicilor în raportarea la Hristosul înviat este cea a percepției. Între încercările de înțelegere a evenimentelor recente, uimirea provocată de relatările femeilor, mâhnirea resimțită în urma deziluzionării adusă de moartea profetului din Nazaret și lipsa unei concluzii solide din partea ucenicilor ce au verificat mormântul, cei doi ratează, în parte, recunoașterea Celui prezent. Sunt ucenicii singurii vinovați de acest eșec? Străinul acesta, cum a fost etichetat de ei, pare a fi în afara actualului.

Lipsei de percepție îi se va adăuga imediat o doua problemă și anume, lipsa de pricepere. Isus-Cel-Înviat îi acuză de nepricepere și zăbavă a inimii. Cu alte cuvinte, aceștia au fost depășiți de eveniment. Sunt lenți. A fi zăbavnic cu inima adică a fi încet la gândire, bâlbâit întru articularea gândurilor. Incapacitatea de a percepe prezența Celui înviat este însoțită de ratarea înțelegerii Scripturilor. Nu era suferința lui Hristos o altă evidență de care ei trebuiau să țină seama?

Alinare

Și a început Isus a-i vindeca de lipsa de înțelegere prin scufundarea lor în Scripturile israeliților, aducând la nivel de evidență realitatea suferinței ce precede slava. De la Moise, în toate Scripturile. Logosul se tâlcuia pe Sine din toate scrierile sacre, iar inima celor doi începe „a arde”. Iată cum deschiderea Scripturilor mișcă inima de la zăbavă la înțelegere.

Odată ajunși la destinație, Isus mimează dorința de-a merge mai departe, dar aceștia stăruie să rămână cu ei măcar o noapte. La masă, El ia pâinea, rostește binecuvântarea, o frânge și le-o dă. Atunci li s-au deschis ochii și L-au (re)cunoscut. Gesturi familiare. Cel înviat și-a pierdut calitatea de străin. Dar, odată recunoscut, se face nevăzut, urmând ca ei să-L reîntâlnească câteva ceasuri mai târziu la Ierusalim.

Lipsa de pricepere se vindecă prin deschiderea Scripturii, iar cea de percepție prin frângerea pâinii. Scriptură și Sacrament. Cunoaștere și recunoaștere. Întâlnirea cu Cel Viu îi angajează pe ucenici în actul mărturisirii, alergând chiar în ceasul acela pentru a da de veste celorlalți de experiența trăită. Chiar în timpul propovăduirii lor, Isus se arată din nou, oferindu-și trupul întru examinare, ca dovadă a învierii.

Spaima

Pentru noi, modernii înfometați de evidență, realitatea prezenței Celui înviat nu este chiar atât de evidentă. Ne-o asumăm cu credință, dar păstrând mereu teama că s-ar putea să ne înșelăm. Ne înspăimântă gândul că recurgem la acest gest doar pentru a evita să luăm în calcul posibilitatea absenței (sau inexistenței?) Lui. Îndrăznim creionarea unor scheme narative, trasarea unei teologii geometrice și asamblarea unor argumente care să permită măcar o liniștire temporară a rațiunii. Apoi ne rugăm: evidența noastră cea de toate zilele, dă-ne-o nouă astăzi…

Episodul călătoriei înspre Emaus poate fi de un real ajutor pentru cei situați la aproape douăzeci de veacuri depărtare: lipsa de pricepere în ceea ce privește persoana lui Isus din Nazaret și lipsa de percepție a prezenței Celui Înviat se vindecă, sper și nădăjduiesc, prin deschiderea Scripturilor și întâlnirea în Sacrament. Odată recunoscut, Acesta se face nevăzut, oferindu-ne spațiul necesar pentru a ne angaja în mărturisire, promițând că va fi cu noi până la următoarea întâlnire.

emmaus

The Road To Emmaus by Daniel Bonnell. Sursa: shorturl.at/lqtx0

Un gând despre „Emaus și evidența noastră cea de toate zilele!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s